Jurnalul unui vampir sentimental (IV)

Când ești mereu singur nopțile sunt imprecise, contururi de umbră fără conținut. Degetele cu care interpretezi textura timpului sunt în mod necesar dizolvate de căldura nefirească a beznei și propriul trup te străpunge dureros, ca o întrebare fără răspuns. E o muzică fără armonie lumea, o falsă adorație, o erezie fără conținut. E chiar umbra lui Dumnezeu, imensă, de necuprins, de neevitat. Fără sfârșit, pentru că sfârșitul e pace și pacea nu-și află locul aici.

Miroase a pământ noaptea, a pământ umed, negru, gras, miroase a rădăcini smulse, stoarse de viață, a pietre sfărâmate și a mucegai. Miroase noaptea precum un roman de Ismail Kadare…O fi și asta o consecință precoce a derivei de nestăvilit a genelor, a culturii, a multelor isme ale existenței diurne. Milioane de criterii de comparație, verbe și substantive strângându-se în brațe peste marele șanț interemisferic, mâini de ceară strivind tâmple ca să aducă la viață, dureros, iluzia realității…

Când ieși din timp și din dumnezeire te lovești la tot pasul de lucruri noi. Paradoxal, ai zice că trebuie să fie tocmai pe dos, negarea limitelor temporale ar trebui să te arunce între fălcile nemiloase ale demonului plictisului, condamnat cum ești să repeți la nesfârșit aceleași traiectorii. Dar timpul din care ai ieșit nu se oprește în lipsa ta și curge în continuare pentru lumea căreia îi devii martor. Nopțile sunt episoadele unei drame mereu noi și printre frunzele adunate în grămezi prin parcuri e mereu câte una colorată precum promisiunea vieții de apoi, splendidă, ușoară, moartă…

Luminile palide cu care se amăgesc cei mulți îmi sunt triste oglinzi ale ochilor ei. Degetele de umbră ale nopții îmi mângâie obrajii precum amintirile uscate ale degetelor ei. Cacofonia orașului beat de timp conține, infinit diluate, ecourile vocii ei. Veșnicia e spectacolul meu favorit și nu se termină niciodată…

Sedus de demonul memoriei folosesc veșnicia ca pe o sită cu care cern lumea căutând fragmente din ea. Deși chipul ei mi se refuză, simțurile mele o discern undeva, la marginea percepției, o umbră a unei umbre, savurând dulcea mea disperare, un joc etern și nemilos.

Anunțuri

~ de nusitatu pe Aprilie 22, 2010.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: