Din alea ieftine

Pe treişpe martie fu în ţara care pluteşte pe o insulă în compania altor ţări prietene, ba chiar vecine de apartament, ziua nasului roşu. Asta înseamnă că lumea tre să poarte ceva roşu în semn de solidaritate cu o campanie de strângere de fonduri în scopuri caritabile. Cine nu poartă roşu tre să cânte, se zice, şi eu îmi lăsai cu nepricepere hainele roşii într-un crâng pe malul unui pârâu în zorii zilei, aşa că la serviciu se adunară în jurul meu toţi proletarii şi mă înştiinţară că tre să prestez vocal. Ba chiar aleseră pentru mine nici mai mult nici mai puţin decât, ce crezeaţi, imnul naţional al României, tăticule. 

Aşa că mă pusei pe mormăit, gesticulând larg, războinic, turuind din ce în ce mai clocotitor până ce ridicai glasul cu milioane de decibeli şi răsturnai în urechile înspăimântate ale asistenţei, acum pitită pe sub scaune şi mese, întreaga furie revoluţionară a cântecului. Am încheiat ultimul vers lovind năpraznic cu pumnul biroul din lemn de pin care pe loc se făcu fărâme umplându-i de rumeguş pe cei adăpostiţi dedesubt.

 Vizibil mişcată (dacă nu chiar zguduită de-a binelea), asistenţa îşi scutură hainele şi sondă posibilitatea de a primi, de astă dată în formă de proză, fără note şi patos, traducerea aproximativă a celor de mai sus. Am rânjit larg şi am încercat să aproximez. Exerciţiul traducerii, însă, mi-a fost ca o călătorie în necunoscut. Pentru că nimenea nu mai ascultă cu atenţie cuvintele, nici măcar când le declamă cu toată gura, gesticulând războinic, precum ţiganul de care vorbii. Şi ce or fi însemnând toate strofele alea, ce mesaj or fi încercat ele să trezească la patruşopt? O mai fi rămas ceva de adunat din praful elanurilor altor vremi? Poate că e doar depărtarea de mine, cel de dincolo, fostul eu, cea care trezeşte asemenea patriotisme ieftine, dar nu ştiu, azi, cine mai crede în români, poate că noi, românii, suntem primii care ne-am uitat credinţa în noi. Şi noi am ales să rămânem adormiţi, noi om fi barbari (cu asta multă lume e de acord, deşi în alt context) şi tirani şi noi ne-am pus marile umbre în cărţi şi le-am zis „Eroi, săracii, da idealişti. Şi cu idealiştii nu faci treabă, că e mereu nemulţumiţi.” Foc în vine, da, da vezi să nu te arză.

Anunțuri

~ de nusitatu pe Aprilie 8, 2010.

4 răspunsuri to “Din alea ieftine”

  1. Deci le-am povestit si la preteni cum ai cantat tu imnul pan insula, cu patos si simtire. Da da, ne-ai miscat 🙂

  2. Așa, sărumâna Madelin, să se întindă mitul țiganului patriot în confuzia lui. Data viitoare când trec vadul și vin pe acasă dau concert. Păzea!…

  3. mă, tu, dc eşti ţigan, nu prea ai cum s ai sentimente patriotice faţă d România. da’ nimeni nu-ţi cere asta, fii p pace.
    mai curând cre’ că fci mişto, cum îi şade oricărui ţigan neaoş s facă… io, una, am râs. de tine.

  4. Aș, domniță, da matale nu știi că și noi țiganii avem țara noastră de suflet? Păi ce, îi totuna să te naști aci sau dincolo? Vă asigur de cele mai autentice simțiri la adresa țărișoarei din care am fost alungat de vremurile nepotrivite și propensiunea mea spre „confort„. Io unu am râs de noi toți.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: