Jurnalul unui mistic sentimental

 

Mi-au trebuit cinci sute de ani ca să ajung la poarta ei. Cinci sute de ani închis între pereții scorojiți, înnegriți de la fumul lumânărilor, cinci sute de ani de uitare, de căderi în plasa îndoielilor, de post și rugăciune. Când hârtia cărților s-a întărit precum scoarța de copac și ultima lumânare s-a stins am văzut, ca printr-o gaură de cheie, o lumină portocalie, precum soarele care răsare, privit printr-un ochean ținut de-a-ndoaselea. Din tălpi mi-au țâșnit rădăcini care s-au înfipt în podele, țintuindu-mă în loc, apoi s-au ofilit și s-au desprins uscate de trupul meu, lăsându-mă ușor, ușor ca cele șase perechi de aripi pe care mi le-am visat lipite de trup și mi le-am închipuit, în vis, ale mele, deși acum știu că erau ale ei… 

Am închis ochii, copleșit, dar lumina a crescut în loc să dispară, ca și cum pleoapele mi-ar fi fost lentile de sticlă groasă. Am deschis gura să îmi strig durerea și gura mi s-a umplut de lumină și am aflat-o dulce, dulce ca mireasma părului ei, așa cum o ghicisem în Cântarea Cântărilor. Tălpile mi-au luat foc și m-am găsit pășind pe tăciuni dar nu tălpile mele se aprindeau de la tăciuni ci tăciunii de la tălpi și tot trupul mi-era o flacără, veșmintele îmi erau fulgi de cenușă care se împrăștiau în vântul răsuflării ei.

 Golemul meu s-a aprins precum o păpușă de paie, numele dătător de viață i s-a șters dintre sprâncene și lutul s-a topit într-o masă diformă în care am ghicit carne și dinți. Brațe de lumină au străpuns pieptul diform, croindu-și drum de dinăuntru, și mi-am întors privirea nevrednică, temându-mă pentru sufletul meu pe care îl simțeam gata să se ofere, docil, incendiului dintre acele brațe.

 Lumina s-a stins, brusc, și m-am găsit singur, gol, în vechea mea cameră cu pereții scorojiți, înnegriți de la fumul lumânărilor, pătruns de revelația faptului că nu ajunsesem decât la prima din cele șapte porți…

Anunțuri

~ de nusitatu pe Martie 20, 2010.

Un răspuns to “Jurnalul unui mistic sentimental”

  1. Fragmentul de mai sus a fost descoperit recent într-un vas de pământ ars îngropat în camera funerară a unei regine babiloniene. Vasul conținea, la origine, patruzeci și nouă de manuscrise (fapt dedus din sistemul de notație folosit de autorul necunoscut) din care doar acesta a supraviețuit.

    Din păcate imediat după ce arheologii au pătruns în camera funerară o parte din structura de rezistență a mormântului a cedat și membrii expediției au rămas blocați sub pământ pentru două zile, timp în care au fost nevoiți, pentru a supraviețui frigului nefiresc care emana din sarcofagul reginei, să folosească singurul material combustibil aflat la îndemână, arzând pe rând manuscrisele, în ordine anti-cronologică. După ce au fost aduși din nou la suprafață unii dintre ei au povestit cum foile de papirus au ars fără fum, împrăștiind o lumină aproape solidă, orbitoare, precum o panglică de magneziu și îmbrăcând întregul edificiu subteran într-o căldură care le amintea de iubiri pierdute.

    Anacronismele din manuscris, cum ar fi ocheanul, n-au putut fi explicate decât considerând textul o glumă elaborată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: