Londinium – Un vis(III)

  

Șoseaua curge împotriva noastră, una din multele linii automate care hrănesc multele guri ale orașului, monstru adormit în ceață, pierdut privirilor nesănătoase ale celor sortiți nesorții, dar prezent mereu, apăsător, dincolo de orizont. Degete de plastic și metal se înfing în marginile fragile ale câmpurilor verzi din jur, smulgând din rădăcini peisajul, strangulând perspective și răsucind cornete de umbră.

 Ne trezim dintr-o dată la porți, fălcile de beton smălțuit, limbi tatuate cu linii albe ne înfășoară strâns, aspru și dispărem brusc în vârtejul de coșmar al unui gâtlej, împinși din spate de presiunea explozivă a celorlalte victime, grăbite să își cunoască noul călău. O clipă privim în urmă și vedem cum zidurile orașului țâșnesc din pământ și înghit dintr-o suflare cerul. Înainte, un nor gros de vise spulberate.

 Coborâm în spirală către inima de catran a cetății, bătrânul cimitir din marginile căruia au emanat primii atomi de ceață, materia primă a noului oraș. We are all made of fog…scrie pe toate panourile publicitare. În față și în spate luminile pâlpâitoare ale celorlalte făpturi compuse din roți dințate și angrenaje în mijlocul cărora bat, acum din ce în ce mai repede, inimi roșii, rotunde, pline de viață. Inimile noastre se ascultă una pe cealaltă și se îngână reciproc. Penelopa doarme, căzută pradă emanațiilor narcotice ale umbrelor de la ferestrele imposibil de înalte, luminate uniform, galben în întunericul solid, dens precum o apă mocirloasă.

 Mă trezesc alergând, cu trupul adormit al Penelopei în brațe, prin piața cu statui, sub privirile pline de teamă pe care le aruncă de pe soclul șubred un amiral îngrozit de înălțimi și lei de piatră. Sudoare rece i se adună în picuri mari pe frunte și cade ritmic, cu zgomot de sfârșit de lume, pe pietrele șlefuite ale pieței, printre care au înflorit brândușe. 

E miezul zilei sau al nopții sau e poate după-amiaza călduță de martie când am aflat că într-o zi am să mor. E totuna, de fapt, aerul e un amalgam de fum și timp, în doze variabile, umplând spațiul conic, răsturnat dintre clădirile de lemn ars. Orașul râde undeva departe, în spatele cortinei de fiare și tuburi răsucite care aruncă în aer gemete și minuni, produsele secundare ale marilor fabrici subterane.

 La capătul lumii toți ochii se închid pe rând, mimând somnul senin al Penelopei. În întuneric, printre sforăieli și ceasornice, aud un fâlfâit familiar. Penelopa se strâmbă prin somn și își încrețește scurt aripile nasului. Fără zgomot, îngerul ei se coboară în mijlocul străzii strâmte, balansând pe o tavă de lemn de nuc o ceașcă de cafea aburindă. Uitasem, îi zic, și zâmbesc cu o jumate de gură, paretic…Uitasem că e din nou vremea să zburăm…

Anunțuri

~ de nusitatu pe Ianuarie 31, 2010.

2 răspunsuri to “Londinium – Un vis(III)”

  1. sigur într-o martie ai aflat că o s mori? s vezi c marfă ar fi fost s aflii că mori după ] test HIV.

  2. Ar fi fost mai degrabă o nenorocire, zic eu, tanti Lila. Nu văz cum ar putea să fie marfă.Da dacă zici matale…În orice caz, în lumea civilizată HIV nu mai este o condamnare la moarte și speranța de viață a unui bolnav seropozitiv este similară cu cea a oricăruia dintre noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: