Jurnalul unui scriitor sentimental

Scriu uneori despre mine precum despre un străin. Cred că tocmai atunci mă surprind cu adevărat, eu, cel de dincolo de cuvinte, de conștiință, de viața mea lăuntrică mereu falsă, fabricată. Mă privesc prin lumina improbabilă a unei povești pe care vreau să o trăiesc, mă arunc flămând într-un miez concentrat de viață clandestină. Îmi agăț personajele de tastele calculatorului apoi le las să plutească liber, precum atâtea zmeie, în curenții calzi ai posibilului. 

De cele mai multe ori o caut cu înverșunare și la capătul unui drum imposibil de lung o găsesc. Ea e mereu acolo, la capătul zbuciumului, la capătul vieților, printre străini pe care îi dau la o parte pe rând, precum petalele unei flori, căutând, disperat, nectarul regăsirii. Mă privește cu un aer îmbufnat, ușor nemulțumită de faptul că mi-a luat un timp nesfârșit să o găsesc.

 Cădem împreună în uitare, povestea se oprește brusc și lâncezește apoi, într-o contemplare pe care nu mă îndur să o întrerup. Celelalte personaje își urmează destinul firesc, independent de voința mea de zeu eșuat pe plaja fericirii și se desprind pe rând de firele pe care le-am țesut cu infinită migală până atunci. Nu îmi pasă, nu regret nimic, pierderea lor e o etapă inevitabilă. Fericirea mea e acum adunată într-un ultim fir, de care atârn întreaga greutate a celei mai spectaculoase romanțe imaginate vreodată. 

Din timp în timp îmi survin vești despre personajele pierdute, unul a devenit un reputat entomolog, altul s-a înstrăinat complet de lume și bântuie ca un apucat străzile în miez de noapte, băgând spaima în suflete slabe, altul s-a închis într-un apartament de pe Sebastian și a pierdut șirul zilelor înecate în euforia facilă a vinului. Toți, pe rând, o dată scăpați de sub controlul narativ, devin excentrici sau fanatici. 

Încerc să îi uit, privesc mereu într-un cerc în mijlocul căruia e ea, o sculptură niciodată terminată, o emanație a unui eu ascuns, secret, flămând. Mă hrănesc cu ea, o respir, o port ca pe o haină care mă îmbracă pe dinăuntru. 

Nu simt niciodată momentul fatal, clipa aceea dintre cuvinte, dintre rânduri, în care firul ei îmi scapă printre degete și ea începe să se desprindă pe nesimțite din colajul de emoții pe care îl pictez. Când constat, în final, că ceva nu e în regulă e deja prea târziu. Scriu cu înverșunare atunci, uit să mănânc, să dorm, ore și zile trec pe nesimțite într-un iureș de cuvinte care nu-mi mai aparține, plâng în timp ce scriu și degetele mele o imploră să rămână, să continuăm împreună povestea minunată pe care o începusem.

 Dintre rândurile scrise în grabă, prost, ea mă privește cu ochi goi, o străină, și mă înfior la gândul că îmi era atît de aproape înainte. Devin aspru și rău, o părăsesc și mă ascund într-un alt nivel de contemplare, de data asta alimentat de o ură care transformă fiecare rând într-un mic giuvaier, într-o bijuterie de stil. O urmăresc de la distanță, perfid, aruncându-i în cale nefericiri greu de imaginat, bucuros să o văd cum suferă încercând să răzbată în închisoarea care e acum existența ei. Cu fiecare zi îi e mai greu, necazurile o urmăresc la orice pas și în final e copleșită, învinsă, demnă de milă.

 Acela e momentul în care, satisfăcut, deschid larg porțile vieții și încerc să o ridic din nou pe aripile calde ale curenților, să o redau, splendidă, lumii. Numai că e deja, din nou, prea târziu. La un capăt amar de deziluzii viața nouă nu mai are nici un prilej de ancorare și se topește, încet, în neființă, în disperarea mea pe care nu o mai pot conține, în cuvinte amestecate, ocări și blesteme. Neputincios, mă prăbușesc din scaun și plâng, din nou, acum din nou eu, cel de dincoace de cuvinte, de conștiință, de viața mea interioară fabricată. Eu, zeul crud, sufăr pentru mine, cel de dincolo de cuvinte, pentru ea, cea de dincolo de voința mea. 

Zile în șir rămân paralizat, gol, dezarticulat. Mă ridic apoi, într-un sfârșit, dintre ruinele sufletului meu și șterg cu meticulozitate toate urmele crimei, lăsând în urmă o pagină din nou albă și o nostalgie pe care eu, cel de dincoace, nu aș putea vreodată să o articulez în cuvinte…

Anunțuri

~ de nusitatu pe Iulie 16, 2009.

6 răspunsuri to “Jurnalul unui scriitor sentimental”

  1. Salut, ce zici ma ajuti si pe mine printr-un link exchange ?:)

  2. Dragă stimabile, sărumâna, io, să-mi fie cu iertare, nu știu ce e aia link-exchange. Dar dacă e ce crez io, apoi nu știu dacă merită să investiți memorie în blogulețul ăsta țigănesc, și-așa, numa tuciurii dau târcoale pe aici. A, și mi-e groază să iau vreo atitudine…

    Și dădui să clichez și io la matale în ogradă da nu reușii să citesc decât despre ceva cu voturi, care toată lumea știe că noi țiganii nu votează nene că uite așa că nu ne pasă nouă de politică, noi cu caii și cu țigăncile noastre ne trecem vremea și nici buletine n-avem.

  3. Intr-adevar, lumea se desfata gol in prezenta maestrului tradat de vremea si de spatiul lasat liber intre cuvinte… pierdut alaturi de persoana iubita, isi ridica singur templul si asteapta ofranda care nu mai vine. Caci zeii nu se formeaza niciodata decat in singuratatea unei impreunari nedistincte. Patima lor ar striga la cer daca ar exista un cer care s-o auda. La capatul tuturor lucrurilor, ratacind prin zari, incercam sa ne recompunem prin ceea ce am pierdut. Dar orice iesire din apa este dureroasa si cruda… si totusi prin dragostea de sine lasam vesnic a ne cadea o petala, macar de ar exista celalalt care sa o ridice…
    Felicitari pentru ceea ce scrii. Te-am adaugat la blogroll.

  4. Dragă Mihnea, mulțumim pentru apreciere. M-am rătăcit și eu o vreme printre vise. Moldova m-a trimis din nou acasă, la locul unde mi-am pus prima oară roți pe osii. Explorarea, însă, de-abia începe. Sunt nițel copleșit…

  5. Felicitari pentru blog si pentru toate articolele scrise. Am inceput prin a citi un cuvant, un rand… pana cand n-am terminat articolul nu m-am lasat! Sarbatori Fericite alaturi de cei dragi!

  6. Sărumâna, vai, de nemeritate laude. Să trăiască boieru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: