Jurnalul unui vampir sentimental (III)
Mă privesc de dincolo de mine. Sau poate că nu eu sunt cel care privește. Sau nu sunt eu cel privit. Se aude, de dincolo de mine, mișcarea aerului între foile unei cărți…
Celălalt zâmbește, ca de obicei. Zâmbesc și eu, precum umbra celuilalt, deși e imposibil să faci o umbră să zâmbească. Un alt celălalt zace între noi, gol. Îl privim amândoi fără nici o emoție. Oglinda care ne desparte se despică într-un zâmbet întunecat apoi se închide la loc, precum un fermoar. Din despicătură n-a rămas decât o dungă roșie, ca o dâră de ruj.
Celălalt fuge din oglindă și se întinde și el lângă celălalt. Acum chiar că par umbre, ceilalți, răsfrângeri succesive în oglinda întunericului care emană din plămânii mei. Îmi aud respirația împingând valuri de beznă în lumina rară a străzii. Bezna se dizolvă lent în bălțile de lumină de pe trotuar, se cațără pe stâlpii de iluminat și se concentrează în filamente incandescente, secționând precis arterele care poarta fluidul strălucitor. Coborând de-a lungul străzii luminile se sting în urma mea și mă închipui un nor de furtună pe un munte, devorând păduri, prăpăstii, vieți nenumărate, neauzite.
O văd la colțuri de stradă și după tot acest timp – cât timp? – încă tresar de fiecare dată. Îmi simt buzele ude și amorțite, pline de cuvinte pe care nu mai știu să le formulez. Substanța sunetelor s-a desprins treptat de pânza memoriei mele și în locul ei a crescut ca un cancer o tăcere pe care nu mai pot să o sparg. Știu că în ea mi-aș regăsi toate cuvintele, cuvintele pe care le-am uitat în ea, pe care nu le-am putut duce mai departe.
Nu e ea. Oare dacă ar fi cu adevărat ea, aș recunoaște-o?…Nu mă interesează de fapt, gândurile astea sunt ale celuilalt și el e dincolo de mine, privindu-mă printr-o gaură de cheie. În spatele lui, celălalt îl privește la rândul lui, prin altă încuietoare. Îi simt respirând greu aerul vechi, buzele uscate, dinții îngălbeniți, îi simt purtându-mi mâinile ca pe mănuși…
Ea e dincolo de ei, mult mai departe, mai adânc, în spatele tuturor ușilor, mereu…
Lituma în Bucureşti 
Fragmentul pe care l-am reprodus mai sus face parte dintr-o conversație pe care am avut-o zilele trecute cu un pacient din Centrul de Psihiatrie pentru Batrâni Fiennes din Banbury. În conformitate cu regulile Centrului am omis orice detaliu care ar fi putut duce la identificarea pacientului, păstrând intactă doar o mică parte din discursul halucinant care mi-a ocupat cea mai mare parte a celor două nopți pe care le-am petrecut acolo.
Bătrânul a dispărut în ziua următoare, împreună cu documentația cazului pe care asistentele o păstrau în biroul încuiat de la etajul 3 al clădirii. La o anchetă mai amănunțită a ieșit la iveală faptul că pacientul a ”apărut” pur și simplu în Centru la o schimbare de tură, nefiind consemnat în raportul dintre schimburi. În virtutea obișnuinței a fost tratat ca orice pacient nou internat căruia nu i se întocmise documentația la momentul internării din lipsă de timp.
În preajma ”dispariției” camerele video ale Centrului au surprins două dintre asistente privind insistent spre ușa automată care se deschide și se închide fără ca cineva să intre sau să iasă din clădire. Asistentele continuă să susțină faptul că persoana care a ieșit din clădire era fiul unui pacient, un tânăr bărbat foarte elegant, dar respectivul fiu neagă orice vizită în ziua înregistrării video.
Daca mergi la Baneasa Shopping…si vrei sa maninci junkfood si te duci sa te speli pe mina…ajungi intre doi pereti de oglinzi..care repeta imaginea ta la infinit ..dar cumva circular…te uiti in dreapta si te vezi din ce in ce ma sus si in stinga ..cu fata din doi in doi..daca te uiti la stinga te vezi spre dreapta …din ce in ce mai incetosat..in ceata aia rece ,verde , taioasa a sticlei…ceata care nu e ceata…si te temi ca poate persoana din cutia transparenta urmatoare sa nu fie mai reala … cea reala …si chiar mai ai o teama:daca unde cele doua reflexii infinite se intilnesc (cea din stinga si cea din dreapta )…ultima reflexie …se potriveste perfect ..cea din stinga peste cea din dreapta …in celalalt tu … intreg … SAU NU SE POTRIVESC
Nu se potrivesc. Păi cum să se potrivească…Sunt sigur că dincolo de imperfecțiunile sticlei și de vreo nesemnificativă considerație legată de timpul în care lumina călătorește prin lumile verzi și încețoșate mai sunt o mie de argumente care să îi facă pe cei doi imaginari gemeni bivitelini. Tocmai aici e izvorul răcoros al fricii zic io. Dacă ne-am ieși din minți pentru o secundă, am mai putea intra la loc? Care din noi e celălalt?
Ei poftim, acum m-am apucat să îl analizez pe bietul bătrân…