Jurnalul unui cititor sentimental

Citesc şi scriu. Citesc ce scriu. Nu a fost totdeauna aşa. Citeam în alte vremuri lungi şiruri de simboluri măiestrit arcuite, scrise de mâini moi, întunecate, în toate limbile pământului, pe piele, pe foi groase de hârtie, pe pereţii întunecaţi ai templelor înţelepciunii. Citeam pe atunci doar cu ochii şi îmi lăsasem în părăsire simţurile celelalte adăstând la nesfârşit în desişuri de idei, în vieţile altor oameni, încercând să pătrund cu mintea mea de copil taina lumii în care mă simţeam străin.

Felul acesta de a citi mi-a adus sfârşitul. Unul dintre sfârşituri. Cuvintele scrise s-au terminat într-o bună zi, hârtia s-a făcut fărâme, pielea a putrezit, viermii au tocat mărunt tomurile cunoaşterii şi eu încă nu aflasem taina.Ochii mei, obişnuiţi cu lumina fără seamăn a sufletelor înţelepţilor, s-au stins o dată cu cărţile.

M-am scufundat în întunericul relativ al nopţilor, sub lumina tremurătoare a altor simţuri. Am simţit iar pielea moale sub degete dar nu cuvinte am citit de pe ea, ci suspine. Am citit trupuri, le-am citit întâi cu degetele, măsurând după sisteme diferite buna aşezare a sufletului în carne, apoi le-am citit cu vârful buzelor, murmurând, buchisind pe alocuri, insistând asupra pasajelor importante. Le-am citit cu vârful limbii, cu genele, cu obrajii, cu barba mea încărunţită, am învăţat să desluşesc culorile manuscriselor după gust şi după febra care mi se trezea în buricele degetelor. Mi-am aşternut apoi mintea în straturi succesive deasupra lecturilor mele. Când luminile tremurătoare au încetat să tremure zorii mi-au adus din nou sfârşitul, mi-au amputat degetele, mi-au tăiat limba, mi-au ars genele şi mi-au smuls firele albe ale bărbii.

Am citit apoi freamătul frunzelor sub vânt, rândurile amestecate scrise de la dreapta la stânga şi de la stânga la dreapta, de sus în jos şi de jos în sus şi pe toate diagonalele, am tremurat de emoţie sub poveştile ilustrate desăvârşit cu puncte culminante tragice, sonore, copleşitoare, deznodăminte niciodată definitive, viaţa şi moarte curgând printre frunze, scriind, foşnind ca mii de foi de pergament. Pădurile au crescut peste putinţa lor, alte vieţuitoare le-au culcat la pământ, în aşternuturi moi şi le-au furat de pe buze suflul vieţii. Surde la şoaptele morţii, rămasă singură printre frunze, urechile mele nu au mai cunoscut vreodată vântul.

Am citit apoi mireasma mării nesfârşite, a mării veşnice, poveştile ei, filele de sare şi filele de iod, spuma şi lemnul ud, adierea de cremene al arhipelagurilor, miasma dulce-putredă a câmpiilor de sargase, aroma cafelei şi a romului negru, izul metalic al sângelui amestecat cu praf de puşcă. Marea îmi umplea nările cu zig-zag-ul peniţelor care întindeau în mintea mea o plasă deasă de cerneală ameninţătoare, tentantă. Când mările şi-au istovit cărăuşii apa şi-a găsit loc printre fagurii de nisip şi calcar şi sfârşitul a venit iar, umplându-mi nasul cu cochilii de ammoniţi şi lemne putrede, abandonându-mă în mijlocul unui deşert presărat cu uriaşe stârvuri de caşaloţi albi.

Orb, uscat, surd, cu pielea arsă şi nările înfundate, am început să scriu lumea cu negru pe pereţii negri ai lumii. Pe măsură ce scriu citesc cu aviditate, ca acum de exemplu, când citesc despre cum scriu, despre faptul că citesc ceea ce scriu, scriu şi citesc de dincolo de timp şi spre hotarul vremurilor nu aştern decât clipa, instantaneul care desparte mâna care scrie de ochiul care citeşte, ambele scrise şi citite şi ele pentru că adevărata mână şi adevăratul ochi sunt moarte de mult, schelete uscate printre cele ale balenelor cu pistrui.

Anunțuri

~ de nusitatu pe Iunie 16, 2008.

2 răspunsuri to “Jurnalul unui cititor sentimental”

  1. Pagina de jurnal de mai sus nu aparţine unei minţi omeneşti. Ea este ecoul recepţionat prin telescoape speciale din peştera timpului unde s-au adunat minţile multe ce s-au aplecat deasupra paginilor, fie ele de hârtie, de lumină, de sunet sau de alt fel ale acestei lumi. Cititorii, pendulând mereu pe linia neclară dintre slavă şi blestem, se citesc pe ei înşişi într-un ciclu nesfârşit al propriei descoperiri urmată de inevitabilă dezorganizare.

    „Barba” din text este un pur artificiu tehnic ce se vrea sugestie de bătrâneţe sau, poate, de înţelepciune. Conotaţia de caracter sexual secundar al acestui artificiu va fi ignorată cu desăvârşire. Cititorul şi Cititoarea se vor substitui aleatoriu în fiecare gest.

  2. Sa mai scrii, sa mai scrii. Si de pe cararile muntilor care te vor incerca de maine incolo. Sa aveti drum lin si frumos. Nu se supara Penelopa daca-ti spun ca te iubex. Daca-i zic ca io as fi vrut sa am vreo 10 frati (pe langa acela unul) si vreo douazeci de copii (pe langa aia doi), intelege ea.
    Va tim pumnii stransi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: