Balaurosofia

De ceva vreme nusitatu a început să se dematerializeze. La experimentul impus au contribuit circumstanţe din cele mai neobişnuite, călătorii în spaţiu şi timp şi altele, încă mai grozave şi mai de nepomenit. De ceva vreme nusitatu se materializează la loc în alt loc. În urmă i-au rămas toţi dinţii şi o bucată zdravănă de inimă, dar cum ţiganii au inima împrăştiată peste tot asta nu e o problemă pentru că zilnic mai apare câte o bucată uitată prin cotloanele neştiute ale lumii celei noi.

Până să ajungă la aceste constatări nusitatu a aşteptat şi a aşteptat luptând încrâncenat cu balaurii din el şi din ceilalţi şi nu i-a ajutat la nimic. Balaurii, şi ei, au început să dea semne că nu e chiar activitatea lor preferată lupta şi l-au invitat pe nusitatu la ceai. Ceaiul avea aromă de sulf dar lângă el, pe farfurioară, erau prăjiturele glazurate pregătite de regina zânelor care gătea din pură pasiune şi prăjiturelele aduceau vag aminte de după-amieze de iarnă, biscuiţi cu unt şi dulceaţă de cireşe amare şi conversaţii cu Jules Verne aşa că nusitatu abia avea timp să strecoare câteva cuvinte în discuţia cu balaurii şi îi lăsa pe ei să vorbească despre dificultatea de a-şi prinde din urmă motivaţiile în timp ce el se îndopa cu minunatele prăjituri. Balaurii i-au arătat poze cu copiii lor cei urâţi dar nusitatu le-a lăudat cozile lungi şi vigoarea aripilor tinere pentru că înţelesese deja că nu se cade să critici copiii gazdelor. S-au despărţit voioşi şi au promis să se întâlnească în fiecare zi după luptă ca să bea ceai de sulf şi să mănânce prăjiturele.

În zilele următoare balaurii au încercat să îi desluşească lui nusitatu secretul fericirii. nusitatu nu a înţeles mai nimic de la început dar balaurii nu şi-au pierdut răbdarea şi în fiecare zi după ce se luptau îl pofteau din nou la ceai aşa că lupta devenea din ce în ce mai mult un pretext pentru conversaţiile tihnite de după, care începeau şi se terminau invariabil cu consideraţii despre lupta din ziua cu pricina. Cu toate acestea în ziua următoare se luptau parcă mai îndârjit decât înainte, atât nusitatu cât şi balaurii, ca să nu poată nimeni să spună că nu îşi făceau datoria şi că nu îşi luau porţia cuvenită de suferinţe. Dar scânteile care săreau din paloşul lui nusitatu şi din colţii balaurilor luminau parcă zâmbete în loc de încruntările cuvenite unor astfel de circumstanţe şi nici unul nu încerca să profite de slăbiciunea celuilalt. Apoi îşi dădeau sfaturi în timp ce sorbeau liniştiţi ceaiul, bunăoară balaurii îi atrăgeau atenţia lui nusitatu că nu îşi acoperea bine pieptul când lovea cu sabia ori că uita să îşi închidă bine baierele armurii. nusitatu le mulţumea şi îi sfătuia să îşi folosească mai mult cozile solzoase şi tari în loc să expună perniţele moi ale degetelor tăişului sabiei lui. Încet încet lupta a devenit momentul cel mai aşteptat al zilei şi atât balaurii cât şi nusitatu deveniseră maeştrii absoluţi ai regnurilor lor în materie de strategie şi tehnică marţială. Conversaţiile se adânceau şi nu de puţine ori nopţile se strecurau pe nesimţite între ei.

După un timp balaurii cei vechi au îmbătrânit şi au murit pe rând. nusitatu nu învăţase încă secretul fericirii şi se temea că nu îl va învăţa niciodată deşi balaurii îl asigurau că ştie tot ceea ce trebuie să ştie. Bătrân şi înţelept nusitatu nu mai zâmbea niciodată ca atunci când se lupta cu balaurii cei vechi. Balurii mai tineri nu se încumetau să provoace la luptă un erou atât de morocănos aşa că zilele treceau una după alta la fel pentru nusitatu şi faţa îi împietrise de la atâta încruntare. Până într-o zi când un balaur nemaivăzut îi tăie calea la o răscruce. Îi dădu bineţe după obicei şi apoi se aruncă dintr-o mişcare asupra lui. nusitatu nu se sperie, scoase paloşul din teacă şi pară primele lovituri ale balaurului cu îndemânarea dobândită în anii lungi de lupte. Balaurul nemaivăzut lupta însă cum nici un alt balaur nu mai luptase până atunci şi nusitatu, cu faţa împietrită, nu mai prididea să îi care lovituri de sabie care cădeau mai mereu în gol. Balaurul cel nou era agil şi puternic şi găsind momentul prielnic îl lovi tare pe nusitatu aruncându-l cât colo. nusitatu se ridică cu greu. Faţa lui împietrită începea să se fisureze şi după puţin timp căzu pe jos şi se sparse în bucăţi. În locul ei înflori pe chipul lui nusitatu zâmbetul cel vechi, ţinut ascuns atâta amar de ani. Văzându-l că zâmbeşte balaurul zâmbi şi el şi cei doi continuară să se lupte până la căderea serii. Când soarele asfinţi nusitatu băgă paloşul în teacă şi îl invită pe balaurul cel nou la ceai.

Anunțuri

~ de nusitatu pe Mai 29, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: