Biologie marină

Departamentul de Primiri Urgenţe. Acele digitale ale ceasurilor trec imperturbabil prin valorile definite ale drumului lor apropiind Timpul de momentul culminant al nopţii, unde se produce acel fenomen inexplicabil din fiecare noapte de gardă. Pentru restul lumii acest moment se poate situa aproximativ în jurul orei patru. Numai un ochi antrenat poate desluşi etapele iniţiale ale transformării, un soi de lentoare abia simţită care pune stăpânire pe clanţele uşilor, pe transparenţa clişeelor radiografice, pe ritmul de picurare al perfuziilor. Geamurile se aburesc uşor, o rouă fină începe să se formeze pe cadranele tensiometrelor, termometrele o iau razna în borcanele lor umede, ciocnindu-se furios de pereţii de sticlă.

Apoi cineva deschide uşa de la intrare şi prin spaţiul creat începe să curgă apa călduţă a nopţii. Şuvoiul blând se prelinge pe lângă pereţi intrând pe rând în cabinetele de consultaţii unde umple golurile din genţile uitate pe jos şi îmbracă gleznele obosite ale asistentelor. În acelaşi timp din tavanele joase începe să se cearnă un nisip fin, alb, un nisip care nu a văzut vreodată lumina soarelui, originar, se pare, din Groapa fără fund a Marianelor. Pe măsură ce apa creşte nisipul se adună şi el formând bancuri înşelătoare pe care eşuează căruţurile cu aparate de electrocardiografie şi striker-ele salvărilor. Un vânt molcom răscoleşte perdelele dese de sargase de la ferestre. În faţa spitalului, trireme salvări manevrează lent în timp ce un marinar blond, tatuat, roteşte o torţă pentru a semnaliza sosirea vorbind într-o limbă imposibil de precizat. Portarii s-au încovoiat şi ei, mustăţile li s-au alungit şi mătură fundul nisipos al intrării, braţele li s-au scurtat şi s-au lipit de trupuri masive, alunecoase, acoperite de solzi. Întind cozi late, groase cu care indică drumul cel mai scurt pentru bărcile înţesate de piraţi răniţi. Vagabonzii care dorm noapte de noapte în holul de la intrare s-au întins pe jos şi de sub hainele vechi, murdare şi rupte au scos la iveală ţepoase picioare articulate şi cleşti monstruoşi cu care culeg scaunele de plastic, acoperindu-se cu ele, construind edificii labirintice în care îşi ascund trupurile moi şi din care răzbat spre lumina verzuie ochi telescopaţi comic. Privesc cu neîncredere bancurile de asistente argintii care îşi ondulează cozile de peşte strângând în braţele goale borcane de diferite forme pline cu analize pe care le duc spre întunericul dens al laboratoarelor scufundate. În părul lung, despletit, li se amestecă mici organisme bioluminescente scăpate in pripă din gurile de coral ale nopţii.

Între timp apa a crescut peste capetele aplecate ale doctorilor, peste pleoapele întredeschise ale brancardierilor care dorm pe tărgi, peste aparatele ecografice şi monitoarele din Deşocare, se loveşte spumos de pereţii deveniţi transparenţi creând curenţi marini care poartă cu ei comprese sterile pe care le vânează cârduri vesele de scrumbii. Mişcările au devenit lente, abia ghicite, sunetele se amplifică nemăsurat . La recepţie operatorii au căzut într-o letargie, cum se zice, soră cu moartea. Capetele le-au crescut, alungite, greoaie iar mâinile întinse li s-au contorsionat tentacular peste tastaturi generând secvenţe de date ce transcriu binar cântecele pierdute ale balenelor cu cocoaşă.

Mici peşti multicolori se agită pe holuri alergând descumpăniţi între cabinete, intrând pe furiş, ascultând o vreme murmurele adâncului, furişându-se apoi la fel de lent afară, cu un aer deopotrivă preocupat şi neajutorat, risipiţi apoi ca la un semn de trecerea demnă a câte unui peşte masiv, strălucitor de alb. Automatele de cafea şi gustări s-au deschis ca nişte gigantice scoici Tridacna din Pacificul de Sud. Dintre fălcile lor sidefate se împrăştie roiuri de amoniţi dispăruţi care umplu cu cerneală scoici mai mici din care sorb nesfărşitele guri ale tritonilor.

Deasupra apelor, sub chiar sticla cerului şi la piciorul tronului lui Dumnezeu, miroase a catran, sare şi condimente orientale. Ochiul neadormit presară întunericul cu sensuri noi, neştiute. Din adâncuri nu se mai aude decât un cântec stins, cel al navigatorului lui Plutarh, plângând moartea lui Pan.

Anunțuri

~ de nusitatu pe Aprilie 21, 2008.

2 răspunsuri to “Biologie marină”

  1. Băi nusitatule. Să te apuci de scris. Nu neapărat azi-mâine, dar neapărat. N-aş vrea ca viaţa dumitale extraordinar de frumoasă să îşi piardă urma.

  2. 🙂 Prea cinstite boier, sărumâna. Viaţa asta frumoasă mă plimbă acum prin locuri de nedescris. Am să-ţi povestesc eu. La capăt aşteaptă triumfătoare una nouă. Viaţă adică…Om vedea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: