Jurnalul unui (sin)ucigaş sentimental

În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, de fapt ce zic dimineaţă, mai degrabă pe la vremea prânzului, în sfârşit să zicem că în fiecare zi ies din casă şi cumpăr două sticle de vin. Nu mai puţin, pentru că nu ar fi suficient. Nici mai mult, pentru că am oroare de tot ce e excesiv. Două sticle de vin îmi sunt atât necesare cât şi suficiente iar ieşirea asta zilnică îmi dă ocazia să ignor tot zilnic salutul vecinei de la etajul trei şi claxoanele maşinilor când traversez strada. Încă îmi permit să cumpăr un vin decent, în sticle cu dopuri de plută, pentru că încă mai găsesc oameni dispuşi să îmi împrumute bani crezând că mă ajută să ies dintr-un impas pe care ei nu-l înţeleg.

Uneori, dimineaţa, în timp ce traversez strada, îmi amintesc de domnul Yambo şi de nesuferita lui pretenţie cum că sunt smintiţi cei ce beau şi se droghează ca să uite, cum că el cunoaşte Iadul şi că acela e uitarea. Mulţumim frumos pentru validare, domnule Yambo. Eu nu uit nimic atunci când îmi golesc paharul, nu uit nimic şi poate singurul motiv pentru care nu pot uita este tocmai acest ritual zilnic al înstrăinării. Există o singură formă de prezentare a uitării şi aceasta e de altfel singura fiziologică, exclusă dintre amneziile comune – moartea. Dar să nu-l tulburăm pe dragul de Yambo în Iadul lui tapetat cu afişe. Cu siguranţă că se va regăsi pe sine în timp util pentru următoarea uitare.

Nu mă voi gândi la nimic special azi. Nu e nimic în jurul meu care să merite un gest pentru că eu spun că e aşa. Nici paharul nu îl voi clăti azi cu apă de la robinet ca să alung umbra acră a nopţii trecute. Şi nici azi nu am să golesc scrumiera deşi nu mai fumez de mai bine de o lună. Nici azi nu am să îmi ridic corespondenţa, nici azi nu am să răspund la salutul vecinei de la trei şi nici la telefon. Şi nu va mai dura mult până nu va mai fi nevoie să decid să nu fac toate aceste lucruri. Cât de neplăcută e presiunea opţiunilor care se răsfiră ca un evantai din fiecare gest, din fiecare clipă…

Anunțuri

~ de nusitatu pe Aprilie 15, 2008.

4 răspunsuri to “Jurnalul unui (sin)ucigaş sentimental”

  1. insemnarea asta suna a spleen.
    hm. oare omul e capabil sa functioneze aleatoriu? adica din evantai sa nu aleaga o optiune in mod motivat, ci asa, pac. si sa faca asta la tot pasul. nu cred ca e posibil, poate inertia te impiedica sa fii spontan. nu stiu, ziceam si io.

  2. Păi există cel puţin o teorie pe care mi-a revelat-o Vad şi care spune că liberul arbitru e o iluzie, că de fapt toate alegerile sunt automate, predefinte dacă vrei, iar ceea ce ni se pare nouă o alegere motivată e singura alegere pe care o putem face, la cre avem acces. Nu mi-s cunoscute detaliile dar cum aflu mai mult am să fac un update.

  3. asa a facut si prietenu’ meu dupa ce i-au marit salariu’: si-a luat 2 sticle de vin, unu’ rosu, unu’ alb si p-ala rosu l-a baut singur. a 2-a zi l-am baut pe cel alb impreuna.

  4. Mda. Şi eu beau din când în când cu vecina de la trei. În zilele alea răspund la salut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: