Fabrica de Ingeri

Orice tigan cu cap stie ca trebuie sa evadeze in cautarea provocarii. Pentru ca nu poate ramane campion mondial daca nu se provoaca. Atunci cand isi da seama dupa semne numai de el stiute ca vremea infruntarii a sosit, se urca binisor pe sasiul unui miriapod si se lasa purtat de vant si de polenul de pe talpile insectei-expres spre scena bataliei cu el insusi. Uneori nu gaseste pe nimeni acolo si petrece doar sarbatoarea regasirii stropita cu aroma proaspata de apa cu broaste. Alteori se striveste de vreun bolovan mai inalt si trebuie sa astepte sa treaca vreun alt gandac sa se agate de el. Oricum, mai devreme sau mai tarziu isi umple destinul de sens.

De data asta miriapodul meu m-a purtat peste munti tristi, plini de zapezi si linii de tramvai, pana in legendarul oras al Ingerilor unde domneste fara sceptru si tron Penelopa. Oras al ingerilor e impropriu spus de altfel. Mai degraba depozit de ingeri, sa zicem, pentru ca orasul intreg e o uzina complexa destinata productiei zburatoarelor supracalificate.

De pe varful muntelui sub care se intinde Orasul-de-Sub-Munte, in miez de noapte, vezi flacarile albastre care ies din cosurile deghizate in turle de biserici. Tot noaptea se invart prin oras controlori de calitate deghizati si ei in statui dar atat de zapaciti incat ziua isi incurca soclurile intre ei si te trezesti cu vreun mosneag demn cu coroana pe cap descris candid de inscriptia de pe postament drept Ioana D’Arc.

Ingerii abia terminati si carora inca nu li s-a atribuit destinatia adecvata umplu strazile si barurile de zi si de noapte, desira blana pisicilor si fura ouale porumbeilor lasand in loc ghemotoace de fum in care dorm dragoni. Unul din ghemotoacele astea, clocit vreme de doua mii de ani de saizeci si sase de perechi de porumbei, s-a spart cu zgomot sec intr-o dupa-amiaza de august in chiar mijlocul reactorului central, convertind productia de ingeri intr-una de balauri care, in ciuda aspectului infiorator, s-au dovedit plini de o blandete imposibil de utilizat din pricina faptului ca nu era acompaniata de vreo scanteie de inteligenta divina.

Alti ingeri isi umplu timpul modeland cartiere pe care le strecoara printre vechile case evreiesti, printre tarabele cu decoratii de razboi si printre mormintele pline de paianjeni de la periferie. De aceea e imposibil sa cunosti orasul-fabrica in totalitate, cu atat mai mult cu cat chiar ingerii il pierd printre crapaturile memoriei lor ceresti de indata ce l-au reinventat. Ca sa te poti descurca in oras trebuie sa te ghidezi numai dupa stele si chiar si asa, numai dupa cele mai mari pentru ca pe cele mai mici le plimba din loc in loc aceiasi ingeri.

Cand imi voi fi umplut traista de pene am sa purced inapoi spre turnul meu de carpe. Am sa regasesc acolo comoara mea de diacritice si somnul dulce din care imi cresc aripi. Aripile am sa mi le pun la incercare luptandu-ma cu Ingerul in iatacul luminat de quasari al Penelopei. Privirea ei luceste indaratul pleoapelor, atat de aproape incat mi-e teama sa nu zgarii cu gandurile mele portile focului vesnic care arde in ea…

Anunțuri

~ de nusitatu pe Aprilie 4, 2008.

2 răspunsuri to “Fabrica de Ingeri”

  1. Ingerii sunt mai supusi decat oamenii?

  2. Aş, tocmai aici e problema. Ei ar trebui să fie supuşi dar, ca în fiecare fabrică, există o variabilă margine de eroare (până la urmă e vorba de un proces foarte elaborat de producţie). Problema se rezolvă parţial prin aceea că Oraşul-de-Sub-Munte funcţionează şi ca platformă de testare ba chiar s-au pus bazele unei Academii unde îngerii cu idei sunt ajutaţi să scape de ele. Din păcate până acum nici un astfel de înger nu a terminat numita Academie. Se fac eforturi pentru a descongestiona oraşul de excesul de îngeri voluntari. Sunt mândru să spun că am reuşit să trec peste graniţele Rahovei un frumos înger plin de personalitate pe care l-am ascuns în dulapul de haine. Acum nu mai am haine iar dulapul a devenit o măsuţă joasă de cafea, exact măsuţa pe care mi-am dorit-o întotdeauna. Apartamentul meu are de trei ori mai multe camere şi holurile sunt labirinturi complicate, pline cu şoricei albi care caută caşcaval elveţian printre glastre cu maci şi plante carnivore. Soarele meu personal răsare de obicei la orele 3 noaptea declanşând răcnetele entuziaste ale maimuţelor urlătoare amazoniene, care se bucură mult când arunc în ele cu papucii de casă din ciocolată. Mocheta e un covor moale de iarbă albastră în care greieri cu o sută de picioare improvizează arii cereşti combinate cu manele. Mie mi-au crescut foarte mult urechile (îngerul zice că aveam nasul prea mare şi nu eram echilibrat, acum sunt perfect). Acum parcă îmi pare rău că nu e şi îngerul meu mai supus, dar e bine măcar că nu s-a apucat să scrie şi pe blog.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: