Jurnalul unui Entomolog sentimental

Ţin minte când l-am văzut prima dată. Tabloul. Mi-a amintit imediat de o viaţă trecută, de parcă vopseaua era vie, umedă, proaspătă, pulsând pe pânza crăpată şi emanând o strălucire care fusese cândva a mea. „Doamna cu fluturi”.

Un peisaj discret, imprecis conturat, cu vagi accente suprarealiste pierdute în amestecuri fanteziste de lumini şi umbre. Un astru undeva deasupra, rotund ca toţi aştrii, soare sau lună, e greu de zis, poate e doar o gigantică pupilă luminată de dinăuntru sau poate chipul Lui Dumnezeu din viziunile Hildegardei. În mijloc silueta Ei, mai mult ghicită decât evidentă, o umbră cu un surâs simplu dar puternic, dinţi albi muşcând aspru o buză plină care ar putea fi deopotrivă a unei femei sau a unui bărbat, o buză duală, androgină şi totuşi senzualitatea ei o sculptează dincolo de orice îndoială pe un chip de femeie, pe chipul Femeii, prima şi ultima.

Şi în jurul Ei fluturii. Mii de fluturi, majoritatea bătăi de aripi cenuşii, cuprinzând-o în vălul egoismului lor naiv, căutând să o răpească ochilor vorace ai lumii, aripi ca nişte limbi gustând frenetic aerul din jurul Ei, flămânde, epuizate.

În planul apropiat colivii cu mici portiţe întredeschise, colivii cenuşii ca aripile fluturilor, albastre ca ochii Doamnei, roşii ca urma dinţilor ei pe buze. Colivii din care se zbat să iasă fluturi mari, coloraţi, fluturi favoriţi, fluturi puşi deoparte, fluturi care se apără de asaltul frenetic al dorinţei fluturilor mici, cenuşii. Fluturi cu ochi luminoşi şi aripi catifelate, fluturii acrobaţi, fluturii înţelepţi, fluturii nebuni, fluturii poeţi, fluturii amanţi. Şi toţi, o dată scăpaţi din cuşti, îşi smulg rădăcinile aripilor lor vesele şi luminile ochilor de fosfor alb şi se târăsc nevrednici în poala Ei, în faldurile veşmintelor Ei, fără să îşi dea seama că veşmântul nu e veşmânt, Doamna e îmbrăcată de soborul celorlalţi în mantia cenuşie a izolării şi nepăsării.

Şi fluturii mari, coloraţi şi orbi, fluturii acrobaţi, fluturii înţelepţi, fluturii nebuni, fluturii poeţi, fluturii amanţi se îngrămădesc unii în alţii şi, atingându-se, se cred mângâiaţi de degetele Ei şi mor înfriguraţi şi goi după ce s-au lepădat de ei şi nu cunosc fericire mai mare decât moartea pe care pleoapele închise ale Doamnei o reflectă palid în strălucirea dinţilor Ei, care continuă să muşte buza acum lividă pentru că Doamna a murit şi Ea demult şi doar soborul fluturilor mici şi cenuşii îi mai susţine umbra.

Anunțuri

~ de nusitatu pe Martie 23, 2008.

6 răspunsuri to “Jurnalul unui Entomolog sentimental”

  1. Această pagină, poate mai personală decât ar putea părea la prima vedere, ne-a parvenit printr-un accident fericit la sfârşitul unui an ploios când apele umflate ale râului Guayllabamba au adus din Hoya de Quito un grup de oameni de ştiinţe europeni pasionaţi de vigonii, vampiri şi fluturii din genul Mesosemiini. Unul dintre ei, un tânăr retras şi tăcut, ne-a făcut cadou un specimen superb de Mesosemia suspiciosa împachetat în preţioasa amintire proprie pe care îmi permit să o redau aici. Cu siguranţă, tabloul necunoscut de care vorbeşte se află într-o colecţie particulară dintr-un castel european, inaccesibil publicului de dincolo de crestele înzăpezite ale Sierrei.

  2. Cand visez eu cel mai frumos, din degete si ganduri imi picura mereu fluturi in culori. Oare asa o fi cand te sfarsesti? Fluturilor li se scurg culorile pe pamantul reavan? Iar visele devin incet incet alb negru si mai apoi goale si cenusii?

  3. Hemoragia de fluturi este un semn bun în medicina tradiţională din Anzi şi dovada de necontestat a unui spirit vrăjitoresc, izvor de miracole. Visele întregului trib gravitează în jurul numitului spirit care gustă din toate câte puţin înainte să le trimită în zbor destinatarilor. Uneori, risipitoare din fire şi binevoitoare, magiciana (gospodina 😉 ) dăruieşte visele cele mai frumoase copiilor tribului şi păstrează pentru ea ce rămâne, adică vise mai pricăjite, mai puţin colorate, dar tot sacrificiul ăsta naşte în noaptea următoare vise mai multe şi mai colorate.

    Nu mă îndoiesc însă de faptul că artistul care a pictat tabloul, ca şi Entomologul care l-a „cules”, au găsit în pânza lucrurilor jocul delicat al loialităţilor înşelate. La distanţă de cinismul lor, putem păstra în degetele gândurilor speranţa că nu vom fi deziluzionaţi similar.

  4. aproape ca mi se face rau cand te citesc. ma inec cu o miere atat de dulce… de praf si de dezolare. e ca atunci cand mergi pe strazi, vara, pe la ora 5 p.m., duminica, cand nu e nici tipenie.

  5. Da, Livia, ştiu golul plin de praf de care vorbeşti dar nu mi l-am putut preciza atât de clar până acum 🙂 …dezolare şi anticipaţie, dar un fel de anticipaţie care nu prevede nimic concret, de parcă aşteptarea nu o să se termine niciodată. Nu ştiu de ce sunt aşa de melancolic în ultima vreme, doar dacă n-o fi din cauza lipsei Penelopei.

  6. Şi tot pentru Livia, uite ce am găsit azi din întâmplare: ” Pe la ora cinci după-amiaza, toţi copiii sunt trişti: încep să înţeleagă ce este timpul. Lumina păleşte puţin. Vor trebui să intre în casă totuşi, să fie cuminţi şi să mintă.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: