Toate drumurile, drumul

A început cu un fluture. Aşa, de parcă nici n-a fost. Iarnă adică. Nici el nu prea era lămurit. A venit şi al doilea. Ăsta se făcea că ştie, dar l-a apucat durerea de dinţi când m-a văzut şi a tăcut mâlc, dându-se şi el nelămurit. Al treilea ne-a lămurit pe toţi. Am întors un ochi chiorâş spre soare, urcat aşa, cale de vreo câteva palme, pe clădirea prefecturii cum se zice. Şi ăsta ştia ceva dar se făcea că plouă. Mi-am îndesat amândouă mâinile într-un buzunar. Numai unul mi-a rămas. Dar eu am zis, ce dacă, eu n-am să-mi tai o mână din cauza lipsei de buzunare. Unde încape una, or să încapă şi două. Mi-am zornăit scurt monezile, să îmi fac curaj.

Uşor, agale, am ieşit din Bucureşti. Mă luasem după un miros cunoscut, amestecat, de cauciuc, apă stătută, praf şi frunze proaspete strivite de turme de oi. La ieşirea din Bucureşti am salutat fantomele accidentaţilor care se adună la vremea asta din an să îşi revadă rudele şi prietenii care ies din bârloguri după ce se topeşte asfaltul. M-au recunoscut imediat şi mi-au suflat peste cruciuliţa de cuie ruginite să nu se lipească bolile de tălpile mele. Le-am lăsat un codru de pâine fără miez şi am dat o dată scurt din aripi, înălţându-mă deasupra Moviliţei, unde face farmece Gina, ghicitoarea, sub o bucată de tablă spoită cu litere roşii, ca guşa de rândunică. M-am ciocnit de o barză care nu s-a supărat. M-am prelins înapoi pe asfalt, în fluxul de sânge metalic care curge prin arterele lui Dumnezeu. De sus, degetele privirii Lui mângâiau mătasea din părul creaţiei.

M-au înconjurat câinii. De dragul lor m-am pus şi eu în patru labe şi am lătrat o dată la o maşină care era să deraieze. Cineva mi-a aruncat un os de muscă. M-am ghemuit cu fălcile pline într-o vizuină de popândău şi am dormit acolo până mi-am schimbat complet pielea. Am ieşit apoi, albastru, şi am alergat încolo şi încoace printre căruţe şi gândaci căutând-o pe Penelopa. Am găsit-o ronţăind seminţe de mac prin praful drumurilor pe care le-am lăsat în urmă. De jur împrejur pământul era ud. Ploua cu stele…

Anunțuri

~ de nusitatu pe Martie 17, 2008.

2 răspunsuri to “Toate drumurile, drumul”

  1. Vreau si io sa miros flutti azurii si ma ciocnesc de berze calatoare invers! Intr-o vizuina de popandau as sta numai daca ar avea ferestre panoramice, ca sa gust ploaia de stele si printemps-urile… Colburi, barloguri, verde-portocaliu spre albastru, de ce-mi sunteti senzatii asa de familiare?

  2. Asta e probabil din cauză că le gustăm cu toţii de mici, de când ne părăsim bârlogurile primare. Din momentul în care ne îndepărtăm doi trei paşi intrăm în spaţiul mitic al Drumului, un spaţiu care transcende categoriile şi produce Istorie, ceapa de zi cu zi a ţiganului etern. Ferestrele panoramice sunt uşor indiscrete în perioada de hibernare, că ajunge să se uite toată lumea cum ne sugem degetele în somn. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: