Jurnalul unui Vampir sentimental

Mă simt bine noaptea. E o senzaţie aproape tactilă, de apă călduţă. Noaptea mă nivelează cumva, îmi dă un punct de referinţă pentru gândire. Parcă îmi pare rău că nu m-am gândit mai repede să îmi trăiesc nopţile în loc să îmi irosesc fără rost zilele. Oare îmi este dor de soare? Aproape la fel de mult pe cât îmi este dor de privirile pline de reproş, aroganţă, dezamăgire ale celor pe care i-am presărat în viaţa mea de abuzat şi abuzator.

Noaptea toţi oamenii treji au privirile goale. Sau poate că degetele lungi ale umbrelor descurcă din ele toate firele blestemate ale sentimentelor. Nici dragoste n-am citit vreodată în priviri surprinse noaptea. Sau poate că doar nu-mi aduc aminte…
Noaptea toată lumea se ignoră. Poate că simţim straniul împrejurărilor care ne pun în mişcare pe scena prost luminată a nopţii, sau poate e doar teama. Mie nu mi-e teamă. Nu reuşesc să îmi aduc aminte dacă mă temeam înainte, sau de ce anume mă temeam.O dată m-am gândit că poate mă temeam de mine, cel de acum, dar gluma, oricât de spirituală ar fi, nu e amuzantă decât prima oară când o auzi.

Nu îmi este somn, nici foame. Nici sete nu-mi e. Toate poftele mi le înghite noaptea şi îmi dă în schimb doar linişte, o linişte fără amintiri şi ocazional senzaţia nelămurită că undeva, în ea, în noapte mă aşteaptă ceva ce n-am trăit niciodată. Sau poate e ceva ce trăiesc perpetuu şi care îmi alunecă printre degetele memoriei. Nopţile din urmă au toate un singur miros. Şi o singură răsuflare îmi mângâie obrajii în timp ce o singură senzaţie îmi mână paşii prin întunericul pe care îl împart cu celelalte umbre de sub vânt. Dar oricât aş urmări bordurile de ciment nu îmi pot da seama ce lipseşte dintre culorile nopţii.

Între timp mă mulţumesc să observ, mă plimb pe străzi mereu necunoscute, mereu întunecate, printre vieţi care îmi evită privirea şi mă iscodesc îndelung după ce trec mai departe. Uneori simt cum mintea mea o atinge în treacăt pe a lor şi frânturi de gânduri mă inundă tulburând apa şi aşa mâloasă a propriilor mele amintiri. Încerc să prelungesc la nesfârşit îmbrăţişarea celeilalte minţi, până când forţa cu care mă respinge sau suferinţa cu care mă imploră devin de nesuportat. Dacă mi-aş aminti cum să plâng poate că aş plânge.

Citesc uneori ziare găsite pe străzi, nu din curiozitate cât din vanitate. Nimeni nu mai citeşte noaptea ziare pe străzi. Nici nu mă apropii de stâlpii de iluminat stradal, probabil că mereu am văzut la fel de bine în întuneric sau poate că citeam mult, în copilărie, după ora de culcare impusă de părinţi şi m-am obişnuit cu lumina redusă…
Lucrurile pe care le citesc în ziare le uit după ce las ziarul să cadă. Sunt doar cuvinte care nu trezesc nimic pentru că nu a mai rămas nimic. În jur oamenii vorbesc despre timp, pe care îl descoperă ascuns în mici aparate pe care le poartă la încheieturi. Pare să fie foarte important pentru ei. Probabil că cei cu aparate mai mari au mai mult decât ceilalţi şi sunt uneori dispuşi să îl împartă cu ei. Eu nu mai am timp, s-a scurs din încheieturile mele, o dată cu neliniştile care îl măsurau.

Am rămas doar cu noaptea.

Anunțuri

~ de nusitatu pe Martie 8, 2008.

11 răspunsuri to “Jurnalul unui Vampir sentimental”

  1. Lămurire

    Am reprodus aici traducerea unei file descoperite întâmplător în unul din cuferele unei vechi expediţii dispărute pe povârnişurile înşelătoare ale Anzilor memoriei colective. Nimeni nu poate explica de ce documentul, datat prin metode ştiinţifice undeva în antichitatea târzie, face referire la ceasuri de mână moderne şi borduri de ciment. Singura explicaţie posibilă dar inacceptabilă este că înregistrarea aparţine unui improbabil călător prin timp şi prin propriile incertitudini.

  2. io nu mai inteleg nimic. pur si simplu nu pot patrunde in amanuntime esenta lucrurilor si atunci mereu am senzatia frustranta ca ceva imi scapa. asa si-aici: nu inteleg de ce, de unde, cum, care, cine, mai-departe-ce-se-mai-intampla-? etc. etc. etc. asa ca eu nu stiu nimic. tu stii ceva?

    nu inteleg starile, nu inteleg gandirea, nu inteleg sentimentele, nu inteleg nelinistile, cautarile, zbuciumul. dar pot forma automatisme, astfel incat sa ma descurc printr-un hatis. sau firul invizibil care ma face sa zic ca nu inteleg o fi chiar directia mea. a! ca sa nu mai vorbesc ca mereu mai e ceva mai mult decat atat, ceva ce nu poti exprima, nu poti da. sau totu’ e in mintea noastra, precum culorile nu exista, e doar o rasfrangere si totusi cate lucruri poate genera o iluzie… iluzia culorii.

  3. Este exact cum zici tu Livia, uneori nu e nimic de înţeles, ăsta e şi firul invizibil. Îmi place la nebunie cum ai formulat anti-sentimentul. Uneori deschizi întâmplător o pagină din jurnalul propriei vieţi şi descoperi că cineva sau ceva a scris acolo lucruri absolut de neconceput, ca şi cum ceea ce simţi, ce faci, e viaţa altcuiva care se gândeşte pe sine (adică pe tine) independent de ceea ce ai fost sau crezi tu că vei fi vreodată. Senzaţia că viaţa însăşi nu-ţi aparţine, e contagiunea altei voinţe, oare ce o să fie mai departe şi restul. O pagină izolată dintr-un jurnal pierdut. Şi apoi, la fel de subit, totul pierde sensul nou descoperit şi frustrant şi redevine scrisul ordonat cu care te obişnuiseşi. Cred că Vlad ar avea o teorie sau două apropos de „normalul” situaţiei…:-) Ăsta o fi un delir paranoid? Sau o tulburare de personalitate?

    A doua posibilitate (de fapt a treia, după delir şi tulburarea de personalitate) ar fi că e doar ficţiune prost condusă întregul discurs de îndoieli. O mulţime de zone gri suprapuse care şi-au pierdut identitatea tonală tocmai din cauza suprapunerii şi au devenit imposibil de diferenţiat.

    Eu am rămas cu o revelaţie din ceea ce ai scris tu. Persistenţa Iluziei. Probabil că e totul în mintea noastră dar mie mi-e teamă uneori să intru acolo şi să cotrobăi după adevăr.

  4. Ador povestile astea…de vreo 2 saptamani tot citesc jurnale,documentare etc…..Nu am cuvinte sa va spun kt de interesata sunt de vampiri,as vrea sa fiu unu dea lor……as vrea sa fiu eu acolo noaptea tarziu sa-i tin de urat:D

  5. Hm…afirmatia dvs stimata Danuta comporta implicatii de nebanuit…Oare inscrisul de mai sus care v-a tulburat a fost lasat aici ca o marturie, ca o insemnare gasita intamplator, sau ca o mana intinsa spre altceva, o planta carnivora colorata?…Oare mergand mai adanc pe firul simbolic ati putea gasi intre cuvinte un indiciu spre implinirea dorintei dvs imprecis marturisite?…Oare posesiunea vietii de catre alta viata de care vorbeste „culegatorul” povestii e doar o metafora?

  6. Noaptea…noaptea e frumos,parca e mai cald sau poate e mai mare caldura sufletului!
    E mirifca noaptea…dar noaptea aceea veche,noaptea cum era odata,cum multi de-ai mei nu au trait-o!noaptea aia de nu stiu ce anotimp,cand stateam pe prispa,afara,cand televizorul in casa era inchis,cand internet nu aveam!Si asa stateam cu tata….sub cerul instelat si uneori cu luna…ah ce frumos era cand era luna plina…..si fumul de tigari ieftine imi patrundea in nas dar nu mi-era frica de vreo boala moderna,nici mie,nici lui!si vorbeam….nu mai stiu despre ce,dar era frumos…chiar si tacerea era superba!Mi-e dor sa-mi fie intuneric in minte,sa incetez a mai gandi cu ea!Ah,dar asta a fost odata,eram mic copil,au trecut anii…..sunt tot mica,dar intr-o „societate” noua….sunt tot acea copila indragostita de tatal ei,dar „atrasa” de dubioase persoane noi…!Eu am ramas aceeasi,tot dramatica si doritoare de atentie,nu stiu tata?nu am mai vorbit de mult,nu mai fumeaza,nu mai e intuneric niciodata,nu am mai vazut o luna plina…ah si nu am mai recitat din Eminescu cu tata sub clar de luna!Mi-e dor,foarte dor……
    Multumesc ca mi-ati oferit ocazia sa ma descarc!:)

  7. Dragă Emmyema, mulțumim noi de vizită. Noaptea are viața ei și e o viață greu de descris în limbajul clar, precis și tocmai de aceea limitat al zilei. Mai vă așteptăm. Cu sau fără make-up…

  8. Minunat! Imi place la nebunie cum ai descris noaptea si trairile personajului. Insa motivul pentru care iti scriu este daca ai fi interesat sa scrii povestea cuiva… A unui vampir?

  9. Toate povestile sunt deja scrise si plutesc undeva, in apa putin adanca de la marginile perceptiei. E un privilegiu sa arunci din cand in cand o plasa acolo, dar e si periculos, uneori prin apa putin adanca despre care vorbeam mai sus se ratacesc povesti monstruoase, aduse de tsunami din adancimile e nesondat ale memoriei oceanului vietii, care prind plasele intre falci si ii trag pe pescarii fara noroc in adanc. De aceea e mai sigur sa pescuiesti cu un simplu carlig, una cate una, povesti mici si fara dinti.

    Sigur ca mi-ar placea sa prind povestea unui vampir si sa o transcriu. Pacat ca nu are importanta…

  10. Pai eu as avea o asemenea poveste… Si desigur ca are importanta daca intr-adevar esti interesat de povestea mea. As dori totusi sa stiu daca exista un alt mod prin care am putea comunica, mai repede si mai usor?

  11. Bine Laurențiu. Dacă ai lăsat o adresă de mail lângă comentariul precedent am să îți scriu. Putem comunica mai ușor așa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: