Toate uitările sunt morminte

Am găsit azi, în timp ce dezgropam distrat haine din dulapuri, costumul de o culoare uşor nefericită pe care m-a convins mama să îl port la banchetul de la sfârşitul liceului. În sine, descoperirea ar fi fost minoră dacă nu aş fi descoperit şi altceva, de astă dată în buzunarul vestei sus-numitului costum. Un ambalaj mototolit de Winterfresh şi în el, uitată, o ultimă pastilă.
După calculele mele această fosilă de cauciuc pe care o molfăi între gingiile mele tocite în timp ce înşir neasemuita şi trista poveste are cam opt anişori, ceea ce „in gum years” înseamna probabil că e mai bătrână decât Noe şi neîndoielnic la fel de venerabilă printre suratele ei mai tinere. Are un uşor iz de mucegai…Într-un fel mă simt ca un profanator de morminte…

Am uitat cum să scriu. Sunt şi lucruri mai grave decât ăsta, poţi să uiţi, de pildă, cum se stă pe scaun sau cum se îmbracă pantalonii, ambele mult mai invalidante. Mai scriam înainte, cu sufletul mai greu, trăgeam cartuş după cartuş (de cerneală) în planuri bidimensionale care ascundeau printre linii mici animale înaripate.
Cu timpul însă, cerneala şi-a pierdut simţul realităţii şi o dată cu el mirosul. Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar cerneala nu mai are miros.
Tot atunci, Marele Oraş, uimitoarea metropolă a câinilor, s-a fragmentat şi ea iar în crăpăturile nou formate au prins rădăcini o sumedenie de dinţi de balaur semănaţi de necunoscuţi. Din loc în loc, autoritatea canină a cedat locul unor autonomii pisiceşti, aşa cum se întâmplă de pildă în jurul Secţiei 18 de Poliţie, unde există o veche cetate a pisicilor întinsă pe vârfurile tuturor gardurilor şi pe pervazele tuturor geamurilor până la etajul doi inclusiv. Când treci pe străzile cu pricina trebuie sa fii ori şiret ori curtenitor, ca să nu fii ciuruit de condescendenţa lighioanelor pătate adunate cu miile să facă de strajă copiilor care deşiră gheme de lână pe caldarâm.
În ultimele zile, într-o ascensiune pe alţi Anzi, mi-am amintit mirosul de cerneală. Le mulţumesc indienilor din desişul ficţiunii care scriu despre Bucureştiul meu. Reîntors pe coastă, visez la Anzii lor.

Anunțuri

~ de nusitatu pe Februarie 7, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: