Un accident

Din întâmplare am fost martorul unui accident groaznic. Într-o intersecţie aglomerată de minţile aglomerate ale unor maşini aglomerate neatenţia a lovit un poştaş. Imaginea însăşi a impactului nu am păstrat-o, poate că de fapt nici nu am văzut-o, sau poate s-a şters din mintea mea datorită unui delicat sistem de protecţie. A rămas însă imaginea zecilor de vieţi împrăştiate pe pavaj din geanta poştaşului, sângele negru care curgea de pe foile închise în plicuri, anulând intenţii, somaţii, urări de bine, de dragoste, întrebări care nu aşteptau răspuns, gânduri de toate felurile rămase suspendate, toate destinaţiile şterse, locuri inexistente şi de neatins. Dramatic vorbind, destine spulberate nene.
După un timp nedefinit, nesfârşit, omul se ridică uşor nedumerit. Îşi freacă în continuu un cot. Căciula îi aterizase undeva în apropiere, acum i-o întinde un copil. Îşi examinează reflexiv bicicleta pe care nişte trecători i-o suiseră pe trotuar după ce se lovise cu roata din faţă de o bordură, ratând-o la mustaţă pe juna blondă care îi răsucise dureros atenţia şi grumazul. Nu înjură, e plin chiar de o anumită demnitate. Se mai scutură de două trei ori şi începe să adune plicurile încă nelipite de cauciucurile maşinilor care îşi urmau furniceşte traiectoriile. Cu gândul la juna blondă pesemne, nu le mai adună pe toate. Îşi pune geanta deschisă pe umăr şi apucând bicicleta de dârlogi, reia viaţa întreruptă…
Am alergat spre plicurile rămase, beat de emoţie şi de curiozitate. Erau toate facturi. Am înghiţit în sec şi am trecut mai departe. Astea nu fracturează nici o existenţă dacă nu ajung la destinaţie…

~ de nusitatu pe februarie 19, 2008.